Saruta-ma
Pentru un om obișnuit, boala e o anormalitate, o limitare a libertății de acțiune, iar prelungirea bolii - o catastrofă. Pentru personajul lui Vlad Zografi însă, lucrurile se întâmplă invers: normalitatea stării de etern bolnav atinge prin lepră acea culme a bolii care îl descătușează de toate constrângerile unei existențe sufocante de supra-îngrijiri medicale și afective.
Marginalizat, respins de toată lumea, leprosul se confruntă cu o societate care fuge de molipsitor și incurabil. Dar de data aceasta, el este liber să se revolte, să se răzbune pe cei care, de fapt, nu i-au făcut nimic, ci au încercat doar să-l ajute. Impunerea distanței devine o armă albă. Aici e paradoxul și nucleul dramatic al piesei: subiectivitatea sentimentului nedreptății și legitimarea implicită a răzbunării prin luarea în stăpânire a ceea ce nu ni se cuvine, dar pentru care găsim mereu o justificare. Personajul ne ia cu el în delirul său, în vârtejul gândurilor, amintirilor și proiecțiilor sale, asemeni unui actor ce-și reconfigurează mereu spațiul de joc, reinventându-și până și partenerii de replică. (Ștefana Pop-Curșeu)